Rețetă coroniță aperitiv cu brânză Camembert

 

Dacă vrei ceva care arată bine pe masă, dar nu te ține ore în bucătărie, coronița asta cu brânză Camembert e fix ce trebuie. Se pregătește rapid, e aspectuoasă și dispare imediat după ce o pui pe masă. Pentru idei de mâncare de Crăciun, ai ajung în locul potrivit, n-ai cum să dai greș cu acest aperitiv!

Ingrediente

  • 500 g făină
  • 7 g drojdie uscată Secretul Bunicii
  • 250 ml lapte cald
  • 1 lingură zahăr
  • 1 linguriță sare
  • 50 g unt moale
  • 1 roată Camembert (250 g)
  • 1 ou pentru uns
  • Rozmarin, cimbru sau ce condimente îți plac
  • Ulei puțin pentru castron

Pași:

  1. Într-un bol, amesteci laptele cald, zahărul și drojdia. Lași 10 minute să prindă viață.
  2. Pui făina într-un bol mare, adaugi sarea, apoi torni amestecul de drojdie. Amesteci și începi să frămânți. La final, încorporezi untul moale. Aluatul devine neted și elastic.

Ungi ușor bolul cu ulei, pui aluatul înăuntru și îl acoperi. Îl lași la dospit cam o oră.

  1. Când aluatul e crescut, îl scoți pe blat și îl împarți în 20–22 de bile mici.
    Pui roata de Camembert în mijlocul unei tăvi cu hârtie de copt, apoi așezi bilele de aluat circular, în jurul ei. Deja începe să arate ca o adevărată coroniță aperitiv de Crăciun.
  2. Lași bila inelului de aluat încă 20–25 de minute să se relaxeze și să crească frumos.
  3. Ungi bilele cu ou bătut, presari rozmarin sau ce preferi tu. Dai tava la cuptor, la 180°C, timp de 20–25 de minute, până devine aurie și Camembertul de la mijloc e topit.
  4. O scoți pe masă fierbinte. Fiecare rupe câte o bilă și o întinge direct în Camembert. Poți să o pui direct în centrul mesei, e genul de preparat care adună oamenii în jurul lui.

 

Reteta coronita aperitiv cu branza Camembert

Ți-a plăcut?
Distribuie!

Cele mai vizualizate

Urmărește-ne