INGREDIENTE
- Aluat: 1 ¼ ceașcă lapte călduț
- ½ ceașcă zahăr
- 1 pliculeț zahăr vanilat
- 1/3 ceașcă unt
- 2 ouă
- 2 linguri ulei
- 2 ½ cești făină
- 21 grame drojdie proaspătă Secretul Bunicii
- Umplutură: 1/3 ceașcă zahăr tos
- 1 ceașcă zahăr pudră
- 2 lingurițe scorțișoară
- 2 lingurițe unt
- 2 lingurițe miere
- 1 ou
- Lapte (cât să devină compoziția tartinabilă)
- 200 grame alune de pădure tocate mărunt
PAȘI
Pentru această rețetă chec nemțesc cu alune de pădure:
- Drojdia se taie in bucățele mici și se dizolvă în laptele călduț, alături de puțin zahar.
- Se mixează untul, ouăle, zahărul vanilat și uleiul, peste care se adaugă drojdia dizolvată în lapte.
- În amestec se adaugă făina, puțin câte puțin, până când aluatul devine frământabil.
- Se frământă, adăugând din când în când puțina făină, până când devine pufos și nu se mai lipește de mână.
- Se lasă la dospit pentru aproximativ o oră.
- Toate ingredientele pentru umplutură se amestecă într-un bol, până se ajunge la o compoziție omogenă.
- Aluatul se întinde într-o foaie dreptunghiulară de cca 1 cm grosime, cu latura mică de dimensiunea tăvii de chec.
- Umplutura se întinde uniform pe foaie, după care se rulează.
- Ruloul obținut se taie longitudinal, iar cele două părți obținute se răsucesc între ele.
- Opțional, ungeți aluatul din rețeta chec nemțesc de deasupra cu ou bătut.
- Se coace la 180 de grade Celsius, pentru circa jumătate de oră.