Rețetă plăcintă cu mere şi aluat de casă

INGREDIENTE

  • 1 cub mic drojdie proaspătă,
  • făină cât cuprinde,
  • 1 linguriţă sare,
  • 1 linguriţă zahăr sau echivalentul în îndulcitor,
  • 250 g margarină,
  • 350 ml borş,
  • 5-6 mere,
  • O jumătate de linguriţă scorţişoară,
  • Pesmet,
  • puţină apă şi zahăr pentru decorat la final

PAȘI

  • O reţetă de post, de plăcintă cu mere şi aluat fraged. Mod de preparare: Se spală merele, se decojesc sau nu, în funcţie de preferinţe. Se dau prin răzătoarea mare şi se gătesc pe foc mic, într-o crăticioară. Dacă merele sunt dulci, nu mai aveţi nevoie de zahăr. Când sunt fierte şi moi, se dau de pe pe foc, se adaugă scortişoara şi se lasă la răcit. 1. Pentru aluat: se amestecă puţină făină cu margarina şi zahărul, se obţine o compoziţie fărâmicioasă. Se face un spaţiu în mijloc, se sfărâmă drojdia cu degetele, se adaugă borşul şi se omogenizează. Se adaugă sare şi apoi făină cât cuprinde, amestecând şi frământând până se obţine un aluat bun de întins, dar moale şi pufos. 2. Se împarte aluatul în două pentru a lucra mai uşor. Se întinde primul aluat în foaie subţirică pe masa presărată cu făină. 3. Într-o tavă de tartă unsă cu margarină şi tapetată cu făină, se aşază prima foaie de aluat, înlăturând aluatul în exces. Se presară pesmet, care va absorbi umezeala şi pentru ca aluatul să nu rămână crud la copt, se umple cu mere, peste care se presară din nou puţin pesmet. 4. Celălalt aluat se întinde în foaie şi se decupează cercuri mici din el. Se acoperă plăcinta cu mere cu aceste cercuri, se unge cu apă şi se presară zahăr.. 5. Se coace, la foc mediu până se rumeneşte. Poftă Bună!

Ți-a plăcut?
Distribuie!

Cele mai vizualizate

Urmărește-ne