Iata cum să faci scovergi, rețeta este pas cu pas.
INGREDIENTE
- 20 grame drojdie proaspătă Secretul Bunicii
- 500 grame făină
- 300 ml lapte
- 25 grame unt topit
- 20 grame zahăr
- sare
PAȘI
- Laptele se încălzește foarte puțin. Se adaugă sarea și jumătate din cantitatea de făină.
- Acesta se amestecă cu drojdia până la omogenizare. Se acoperă cu o folie din plastic și se laă la loc călduț la dospit pentru 30 de minute.
- După dospire, se adaugă restul de făină și untul topit. Se amestecă până la omogenizare.
- Aluatul se lasă la dospit pentru 1 oră și jumătate, acoperit cu folie de plastic, la loc călduț.
- După dospire, aluatul se așează pe masă și se unge cu ulei. Acesta se porționează în 8 bucăți.
- Se acoperă cu un prosop curat. Se lasă la dospit alte 20 de minute.
- Fiecare bucată se întinde cu podul palmei, concentrându-vă pe partea centrală, în așa fel încât marginile să rămână pufoase.
- Pregătim un tuci sau o cratiță și punem o cantitate semnificativă de ulei. Așezăm fiecare scoveargă și o lăsăm la prăjit câte 2-3 minute pe fiecare parte.
- Se servește cu brânză, zahăr sau dulceață.
- Poftă mare!