Vrei să faci hamburgeri mai buni decât cei pe care îi mănânci la restaurante? Tot ce ai nevoie este o rețetă chifle burger simplă, explicată pas cu pas, iar rezultatul va fi delicios, cu miez pufos.
Hai să vedem cum poți face fără greșeală una dintre cele mai simple rețete chifle burger!
Ingrediente:
- 500 g făină
- 7 g drojdie uscată (sau 25 g drojdie proaspătă) Secretul Bunicii
- 10 g zahăr
- 10 g sare
- 250 ml lapte călduț
- 50 g unt topit
- 1 ou
- 100 ml apă călduță
- Un gălbenuș
- Semințe de susan (opțional)
Pași:
- Într-un bol mare, amestecă făina cu sarea și zahărul. Dacă folosești drojdie uscată, adaug-o și pe aceasta. Dacă folosești drojdie proaspătă, dizolv-o în apă călduță înainte să o amesteci cu făina.
- Într-un bol separat, amestecă laptele călduț, apa călduță, untul topit și oul bătut. Toarnă treptat amestecul lichid peste ingredientele uscate și amestecă bine până când obții un aluat omogen.
- Frământă aluatul pentru chifle burger. Rețeta nu îți va reuși dacă nu îl vei frământa pe o suprafață ușor înfăinată timp de 10 minute, până când devine elastic și neted. Dacă aluatul este prea lipicios, mai adaugă puțină făină, dar nu foarte multă, altfel va deveni mult prea tare.
- Următorul pas este esențial pentru rețeta de chifle pentru burger. Pune aluatul într-un bol uns cu puțin ulei, acoperă-l cu un prosop curat și lasă-l să dospească într-un loc călduț timp de aproximativ 1-2 ore, până când își dublează volumul.
- După ce aluatul a crescut, împarte-l în 8-10 bucăți egale. Modelează fiecare bucată într-o bilă și apasă-le ușor ca să obții forma specifică de chiflă.
- Așează chiflele pe o tavă în care ai pus hârtie de copt, lăsă suficient spațiu între ele ca să poată crește.
- Acoperă tava cu un prosop și lasă chiflele să mai dospească timp de 30-40 de minute. Între timp, preîncălzește cuptorul la 200°C.
- Ultimul pas al rețetei de chifle pentru hamburger este coacerea. Unge chiflele cu gălbenuș, astfel vor deveni lucioase, și presăra semințe de susan deasupra. Coace chiflele în cuptorul preîncălzit timp de 15-20 de minute sau până când devin aurii.
- După ce le scoți din cuptor, lasă-le să se răcească pe un grătar. Sunt gata de servit atunci când sunt complet răcite.
Aceasta este una dintre rețetele de chifle burger cu care nu poți da greș. Încearc-o și tu!