5 idei pentru o cină romantică și ușoară de 8 Martie

Deși dragostea trece prin stomac, devine dificil să îți păstrezi dispoziția romantică atunci când stomacul este plin de friptură și deserturi pline de zahăr.

Așa că ți-am pregătit câteva idei de gustări ușoare și rapide.

1. Sortimente de brânză, pâine ciabatta, struguri și nuci

Sățioase și gustoase, brânzeturile alături de pâine ciabatta, struguri și nuci sunt cu atât mai interesante pentru o masă ușoară de 8 Martie, cu cât le poți savura fără tacâmuri, în poziții cât mai relaxate, alături de un vin delicios.

2.Tartine cu unt cremos și caviar

Feliile de baghetă franțuzească proaspătă, șterse cu unt cremos și caviar sunt un adevărat deliciu! Le prepari ușor și merg perfect cu un pahar de șampanie. Rapid, dar extravangant!

3. Somon la cuptor și crutoane aromate

O cină ușoară cu somon la cuptor, stropit cu suc de lămâie, alături de crutoane alintate în ierburi aromatice sună delicios, nu-i așa? Rapid de preparat, cât se răcește vinul care va complimenta perfect cina voastră de 8 Martie.

4. Fondue

Cine nu adoră bucățele de brioșe sau de baghetă crocantă îmbrăcate în brânză fierbinte, proaspăt topită, alături de un pahar de vin rece? Iar partea bună este că 90% din preparare se poate realiza cu o zi înainte. Astfel, îți rămâne timp și pentru crearea unei atmosfere romantice pentru un 8 Martie de neuitat.

5. Coșulețe cu cremă de vanilie, căpșuni și zmeură

Pentru o seară delicios de decadentă, poți opta să treceți direct la desert. Combină prospețimea căpșunilor și a zmeurei cu cremă ușoară de vanilie, frișcă sau ciocolată. Alături de un pahar de șampanie… sau două, veți reuși să duceți romantismul la un cu totul alt nivel.

1 (1)

Ți-a plăcut?
Distribuie!

Cele mai vizualizate

Urmărește-ne